Calibrare obiective foto

Ce inseamna calibrare obiective foto (front focus / back focus)

Orice sistem de autofocus este supus unor variabile care daca depasesc gradul de toleranta acceptat pot afecta grav claritatea imaginilor capturate.

Cele mai des intalnite probleme legate de focalizarea obiectivelor sunt frontfocus-ul (zona de sharp se prezinta in fata subiectului focalizat) si backfocus-ul (zona de sharp se prezinta in spatele subiectului focalizat).

Cum se calibreaza obiectivele foto cu probleme de focus ?

In aproape orice DSLR exista optiunea de calibrare fina a sistemului de autofocus ce poarta diverse denumiri in functie de producatorul aparatului (AF Fine Tune, AF Micro Adjustment, AF Fine Adjustment, Lens Data, etc ).

Functia de ajustare fina a focusului ne poate ajuta sa compensam acele devieri de la valoarea standard, adica punctul zero pe scala mirei, unde avem valori între -20 –  0  +20.

Care este procedura de calibrare obiective foto ?

  1. Se aseaza aparatul foto pe un trepied astfel incat planul senzorului sa fie paralel cu planul mirei cu care se face calibrarea
  2. Se asigura distanta optima intre aparat si mira in functie de distanta focala a obiectivului
  3. Se fotografiaza mira la cea mai deschisa diafragma a obiectivului
  4. Se studiaza rezultatul obtinut pe un monitor determinandu-se daca este frontfocus sau backfocus
  5. Se ajusteaza valoarea din meniul aparatului
  6. Se repeta pasii 3,4 si 5 pana cand focusul ajunge la voloarea normala (pozitia 0 a mirei)

 

Durata procesul de calibrare poate varia in functie de distanta focala a obiectivului dar si de gradul de deviere a sistemului de focus.

Aspecte legate de problemele de autofocus

Pe orice body DSLR sistemul autofocus se va decalibra (la fiecare 30-40000 declansari) cu cat se vor realiza mai multe cadre, deoarece sistemul mecanic al oglinzii  AF (oglinda mica de sub oglinda principala) va suferii uzuri mecanice. Calibrarea body-ului se face in service-ul producatorului si este independenta de calibrarea obiectivelor.

Daca recalibrarea obiectivelor depaseste scara de corectie de -20 +20 atunci este necesara calibrarea body-ului si refacerea calibrarii obiectivelor.

Cat costa calibrarea obiectivelor foto?

Diagnosticarea (testarea) unui obiectiv costa intre 25-35 lei in functie de tipul obiectivului si de distanta focala a acestuia.

Calibrarea unui obiectiv costa intre 50 si 75 lei in functie de tipul obiectivului, de distanta focala si de gradul de decalibrare.

In costul calibrarii este inclusa si operatiunea initiala de diagnosticare (25-50 lei) ce se plateste doar daca nu se doreste calibrarea efectiva sau nu se poate efectua din cauza decalibrarii body-ului.

Calibrare obiective foto

Calibrare obiective foto was last modified: by